Dinu Gheorghe: „Cu Cesinha îi băteam”

Redactor:
Gigi Stancu
Dinu Gheorghe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima repriză a jocului Urziceni-Rapid 0-0, de sâmbătă seara, a
fost un adevărat coșmar pentru Marius Șumudică. Antrenorul
Rapidului a fost forțat să facă două schimbări în doar cinci minute
din cauza accidentărilor lui Cesinha și Marius Constantin. Pentru
ieșirea primului e responsabil gazonul foarte prost, acuză
oficialii giuleșteni.

Brazilianul a făcut o entorsă la glezna dreaptă, după ce a
călcat strâmb pe gazon în minutul 32. Cesinha a rămas în acel
moment întins pe teren, iar în locul lui a intrat, un minut mai
târziu, Ovidiu Herea. Giuleștenii au acuzat după joc starea
gazonului și au afirmat că Rapid putea câștiga dacă Șumudică n-ar
fi fost nevoit să-l schimbe pe mijlocaș. „Cesinha s-a accidentat
din cauza terenului prost. Dacă rămânea el în meci, cred că jocul
ar fi fost altfel”, a afirmat Dinu Gheorghe la finalul partidei.
Accidentarea lui Cesinha este destul de serioasă, acesta părăsind
stadionul din Urziceni în cârje și cu piciorul imobilizat într-o
atelă. Primul verdict al doctorului este entorsă la gleznă, cu
șanse minime de recuperare pentru jocul cu Oțelul Galați, iar la
reluările TV impresia generală a fost că brazilianul nu va mai
putea fi văzut prea curând pe teren, la cum a căzut!

Ghinion
pentru Constantin, noroc pentru Glauber

Cealaltă modificare forțată a lui Șumudică l-a vizat pe fundașul
central Marius Constantin, care s-a accidentat și el tot la gleznă.
De această dată n-a mai fost însă de vină gazonul, ci Marius
Onofraș, care l-a lovit involuntar pe rapidist. În locul
„spartanului” a intrat brazilianul Glauber Berti, care și-a făcut
astfel debutul într-un meci oficial în tricoul Rapidului. Totuși,
se pare că lovitura încasată de fundașul rapidist este mai puțin
gravă decât cea a lui Cesinha și nu va avea probleme să se
recupereze până etapa viitoare.

Reacții după
partidă

Egalul este echitabil. Să nu uităm cu cine am jucat în
primele două etape. Acum nu mai avem complexe, avem
mall-uri

Dinu Gheorghe, președinte Rapid

Antrenorul Rapidului este puțin nebun, face totul pentru echipa sa,
îl înțeleg, dar după meci suntem prieteni

Roni Levi, antrenor Urziceni

N-am mai avut aceeași dorință de victorie ca în meciul
cu Vasluiul, dar a trebuit să fim atenți. Unirea îți dă senzația că
doarme, dar e letală

Marius Șumudică, antrenor Rapid

Păcat că Urziceniul nu are un teren bun. A fost și
un truc ieftin, nu au tuns terenul. Gazonul ar trebui să fie
civilizat. Nu poți să faci parcări sau tribune sau altceva, dar un
gazon poți să faci. Bagi 150.000 de euro și îl ai timp de trei
ani!

Dinu Gheorghe, președinte Rapid

Le mulțumesc jucătorilor mei, care sunt mai mult decât
speciali și îmi plac din ce în ce mai mult. Este mai bine să nu mă
întrebați de problemele financiare ale echipei

Roni Levi, antrenor Urziceni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×